Detalii în cazul omorului copilului de 7 ani din Telenești
Pe data de 18 ianuarie se împlinesc două luni de la crima din Verejeni, unde un copil de 7 ani a fost împușcat mortal de un adolescent de 14 ani.

Până la moment, ancheta bate pasul pe loc, iar suspectul este în libertate. Contactat telefonic, procurorul raionului Telenești, Vasile Ciubotaru a declarate pentru unimedia.info, că adolescentul se află acasă în control judiciar. De asemenea, sursa menționată mai spune că Procuratura nu a cerut arestul acestuia pentru că acest lucru îl poate afecta psihologic.
La moment, în arest se află tatăl minorului. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar pentru păstrare necorespunzătoare a armei de foc.
De asemenea, anchetatorii iau în considerare toate ipotezele, fără a avea una exactă.
Precizăm că potrivit unor surse, tatăl adolescentului care l-a împușcat pe copilul de 7 ani ar fi omorât în bătaie și el în tinerețea sa un om și a scăpat basma curată. De atunci, spun sătenii, omul are ușile deschise la poliția raională și chiar le „rezolvă" și altora „neînțelegerile" cu oamenii legii. Din acest motiv, atunci când au aflat despre crima odioasă, aceștia și-au pierdut speranța că ucigașii vor fi trași la răspundere.
Amintim că potrivit poliției, după ce l-a împușcat în umăr, suspectul în vârstă de 14 ani l-a dus pe minor să îi spele rana la fântână, însă din greșeală l-a scăpat în gol.
Mai mult, adolescentul le-a declarat anchetatorilor că nu a anunțat părinților cele întâmplate, pentru că îi era frică.
Oamenii legii spun că în urma expertizei medico-legale s-a constatat că copilul nu a murit înecat, dar din cauza hemoragiei.


