Descinderi la Ialoveni!
Acţiunile unui grup specializat în organizarea şi dirijarea mărfurilor de contrabandă a fost contracarată de poliţiştii de fronieră.

Persoanele implicate şi ulterior reţinute, erau implicate în scheme ilegale cu alcool etilic, la nivel naţional. Oamenii legii au aşteptat trei luni de zile înainte de a acţiona.
Ca rezultat al operaţiunii, au fost confiscate unităţi de transport de mare tonaj și remorci, cu locuri special amenajate, care erau utilizate la transportarea ilicită a alcoolului etilic atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi peste frontiera de stat, în special pe segmentul de Sud-Est, Sud şi Nord-Est al ţării.
De asemenea, au fost descoperite aproximativ 50.000 de litri de alcool etilic,de înaltă calitate, estimat la suma de circa 4.000.000 lei. Marfa era fără acte de proveniență şi urma a fi transportată peste frontiera de stat, fără achitarea taxelor stabilite prin lege.
Totodată poliţia a stabilit că gruparea îşi desfăşura activitatea de aproximativcinci ani de zile. Liderii grupării sânt originari din orașul Ialoveni, iar activitatea ilegală au camuflat-o prin înregistrarea unei companii specializate în transportul rutier de mărfuri şi bunuri.


