Decizia de condamnare a lui Ilan Șor, făcută publică
Decizia motivată în dosarul în care edilul de Orhei, Ilan Shor, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, a fost făcută publică astăzi, 17 iulie, de către magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

Edilul de Orhei, Ilan Shor, învinuit în dosarul devalizării băncilor, a fost condamnat pe 21 iunie de prima instanță la șapte ani și șase luni într-un penitenciar de timp semi-închis. Instanța a dispus, ca Shor să fie eliberat din arest, iar pedeapsa pentru acesta să fie ispășită doar după rămânerea sentinței definitive în vigoare.
Potrivit apărării, decizia motivată conține 104 pagini. „Vom analiza decizia motivată pentru a putea să argumentăm în continuare poziția noastră”, a explicat avocatul edilului de Orhei, Denis Ulanov.
Întrebat de jurnaliști de ce primarul de Orhei nu s-a prezentat în instanță, avocatul acestuia a declarat că Ilan Shor se află la Primărie, unde are loc o ședință operativă.
Potrivit procurorului de caz, Andrei Băieșu, acuzare va contesta cu apel decizia. „Urmează să contestăm cu apel, dar până atunci trebuie să vedem care sunt concluziile instanței. Sechestre pe anumite bunuri ale lui Ilan Shor au fost puse pe alte cauze penale, care se află în gestiunea organelor de urmărire penală”, a declarat procurorul Andrei Băeșu.
Amintim că, partea acuzării a cerut 19 ani de închisoare pentru omul de afaceri, Ilan Shor, în timp ce avocații lui Shor au solicitat instanței achitarea și eliberarea primarului de Orhei.


