theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
31 Мая 2012, 12:50
899
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Contabilul unui spital din Capitală arestat în Grecia şi extrădat autorităţilor moldovene

Contabilul unei instituţii medicale de nivel republican, a fost reţinut de CCCEC, fiind învinuit de delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari şi cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere.

De menţionat, că învinuitul a fost reţinut în Grecia, şi extrădat în Republica Moldova
De menţionat, că învinuitul a fost reţinut în Grecia, şi extrădat în Republica Moldova

În rezultatul mai multor investigaţii s-a constatat că în perioada 2007-2011, contabilul pe salarizare, folosind o schemă frauduloasă, a sustras din bugetul spitalului suma de 879.583,3 lei, aducînd instituţiei un prejudiciu deosebit de mare.

Astfel, contabilul, folosindu-se de situaţia sa de serviciu, a utilizat date personale din cadrul arhivei instituţiei, deschizînd pe cale fictivă conturi de card salarial la o serie de angajaţi care, la acel moment, erau plecaţi peste hotare, fie deja nu mai activau la acea instituţie sau erau decedaţi. Banii transferaţi pe parcursul acestor ani pe conturile bancare deschise fraudulos, ulterior, erau extraşi de la diferite terminale bancare din Chişinău.

De menţionat, că învinuitul a fost reţinut în Grecia, şi extrădat în Republica Moldova. Acesta a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminată comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 191 al. (5) şi art.196 al. (4) Cod Penal al Republicii Moldova, învinuitul riscînd privaţiune de libertate de la 8 la 15 ani. Actualmente persoana este arestată pe un termen de 30 de zile şi se află în Izolatorul de detenţie provizorie a CCCEC.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована