Condițiile insalubre în care e transportată carnea vândută la piață
Carne de porc, în condiţii insalubre şi temperaturi necorespunzătoare păstrării, depistată în incinta halelor de comerț amplasate în Piața Centrală.

Ofiţerii de investigare a fraudelor au întreprins mai multe controale și au constatat că atât agenții economici, cât și persoanele fizice transportau ilegal produsele de origine animalieră. Ei n-au putut prezenta actele necesare, privind originea şi calitatea cărnii, precum şi alte documente ce permit desfăşurarea genului dat de activitate.
În acest context, poliţiştii au decis reţinerea unităţilor de transport, în total fiind ridicate 1.468 kg de carne de porc și 189 de kg de produse afumate în asortiment. La fel, reprezentanții ANSA au emis decizia de nimicire a producției.
Totodată, oamenii legii au întocmit procese-verbale fiind aplicate amenzi în sumă de 22.500 de lei.


