Condamnat la închisoare pentru transportarea drogurilor din Spania spre Rusia prin R. Moldova
Un bărbat de 40 ani a fost condamnat de Judecătoria Hînceşti la 10 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru transportarea drogurilor.

Persoana condamnată era membrul unui grup criminal organizat, specializat în transportarea şi comercializării ilegale a drogurilor din Uniunea Europeană spre Federaţia Rusă, tranzitând Republica Moldova.
Astfel, în vara anului 2015, aceştia, aflându-se pe teritoriul Regatului Spaniei, au procurat aproximativ 71 kg de haşiş, ulterior au organizat trecerea drogurilor peste frontiera vamală a R. Moldova, tăinuindu-le de controlul vamal, prin ascundere într-un loc special amenajat, în peretele lateral al mijlocului de transport.
Transportatorii au fost reţinuţi, în rezultatul măsurilor speciale de investigaţii, după traversarea frontierei, în apropierea PTCF „Sculeni”.
Cauza a fost investigată de către procurorii PCCOCS, care au şi reprezentat învinuirea în instanţa de judecată. Sentinţa este cu drept de atac în Curtea de Apel Chişinău.


