theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Апреля 2017, 08:39
2 155
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

CNA efectuează percheziții la biroul și domiciliul viceprimarului Capitalei

Ofițerii și procurorii Centrului Anticorupție efectuează percheziții la biroul și la domiciliul viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu.

Perchezitii la Primăria Capitalei. Foto:cna.md
Perchezitii la Primăria Capitalei. Foto:cna.md

Dosarul parcărilor cu plată din Capitală se îngroaşă. Procurorii Anticorupție și ofițerii CNA au descins în această dimineaţă, în casa viceprimarului de Chişinău, Nistor Grozavu. Percheziţii au loc şi la domiciliul şefului Direcţiei Transport, Igor Gamreţki.

Anterior, a fost reținut și viceprimarul Vlad Coteț, într-un dosar de corupție. El se află în arest la domiciliu.

„CNA. Parcari. Grozavu. Asteptam invitatie pentru Dorin. Buna dimineata. 4 presedinti de fractiuni au semnat nota de protest privind proiectul parcajelor”, a comentat ironic președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban.

Totodată, administratorii a trei companii de parking au fost reţinuţi pentru 72 de ore în dosarul parcărilor cu plată. Acţiunea continuă.

Ofiţeri ai CNA se află şi la sediul Primăriei, unde are loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Municipal, moderată de edilul Dorin Chirtoacă.

Potrivit ofiţerului de presă a Centrului Naţional Anticorupţie, Angela Starinschi, operaţiunea se desfăşoară în cadrul dosarului parcărilor cu plată, care urmau să fi amenajate în Chişinău. În dosar sunt vizaţi atât angajaţi ai Primariei, cât şi oameni de afaceri.

"Nu avem nimic împotriva oricăror investigații cu privire la oricare din activitățile primăriei. În același timp este cumva de neînțeles că acest lucru se întâmplă la o perioadă mai mare de timp de când a fost deschis dosarul penal. Acest dosar a fost deschis anterior, poate chiar și câteva luni sau câțiva ani în urmă. Iar propriu-zis acțiunile au loc acum în timpul calamităților naturale. Poate duce chiar la demotivarea colegilor în ceea ce privește continuarea activității și lichidării consecințelor calamității. Până când nu vor fi prezentate probe, nu avem cum și nu este corect să acuzăm", a afirmat primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

La sfârşitul anului 2015, Primăria Capitalei a semnat un contract cu o firmă austriacă privind amenajarea parcărilor cu plată în Chişinău. Firma Parkleitsystem a fost creată în septembrie 2015, cu o lună înainte de concurs, special pentru participarea la licitaţiile din Moldova.

Recent, Centrul Naţional Anticorupţie a deschis o cauză penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu la semnarea contractului public-privat. Conducerea companiei susţinea că acordul este perfect legal. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована