theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Октября 2017, 14:15
3 141
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Clipe de groază pentru pasagerii unei aeronave a companiei AirMoldova

Pasagerii unei curse aeriene operată de compania AirMoldova, au trecut plin clipe de groază, după ce în timpul zborului, luminile din salonul aeronavei au început să se stingă și să se aprindă simultan.

Clipe de groază pentru pasagerii unei aeronave a companiei AirMoldova.
Clipe de groază pentru pasagerii unei aeronave a companiei AirMoldova.

Un pasager al cursei Istanbul - Chișinău, operată de AirMoldova, a surprins momentul când în timpul zborului, luminile din salonul aeronavei de tip Embraer 190 au început să se stingă și să se aprindă. Acesta a făcut imaginile publice pe pagina sa de Facebook și susține că aeronava ar fi avut probleme tehnice la sistemul electric pe tot parcursul zborului, scrie today.md.

Unii experți din domeniu susțin că nu este un lucru normal ceea ce s-a întâmplat la bordul aeronavei, dat fiind faptul că luminile se sting doar la decolare și aterizare.

Potrivit lui Iulian Savin, pasagerul nemulțumit al companiei AirMoldova, toți pasagerii își făceau griji în timpul zborului și își doreau cât mai repede să aterizeze pe Aeroport și să ajungă acasă.

Savin susține că nu s-a adresat cu o plângere în adresa companiei, pentru că, consideră acesta, reprezentanții companiei nu vor lua măsuri în acest caz.

Potrivit lui Dumitru Niculăiță, purtătorul de cuvânt al companiei AirMoldova, momentul ar fi apărut după aterizarea aeronavei, în timpul rulării la sol, după zbor.

„Cazul a fost raportat imediat şi soluţionat după încheierea zborului”, a subliniat Niculăiță.

Este de menționat că anterior au fost înregistrate cazuri când pasagerii  nemulțumiți de serviciile celor de la AirMoldova au cerut despăgubiri de la companie, dar s-au ales doar cu o scrisoare prin care reprezentanții AirMoldova își cer scuze pentru incomodități.

Cum îi „răsplătește” Air Moldova pe pasagerii care cer despăgubiri pentru incomodități.

Reamintim că nu este pentru prima dată în ultima perioadă când o navă a companiei AirMoldova are probleme tehnice în timpul zborului, la decolare, sau aterizare.

La sfârșitul lunii septembrie, o aeronavă de model Embrauer E90 care aparține companiei AirMoldova a rămas blocată  pe Aeroportul Beuavais- Tille din Paris, după ce reprezentanții Aeroportului au depistat mai multe defecțiuni tehnice și i-au interzis aeronavei să să decoleze.

Un alt incident a avut loc la  începutul lunii iulie, când o navă AirMoldova de tip Embraer 190/ER-ECB/ care a efectuat cursa 9U885 Chișinău-Verona, s-a defectat în timpul zborului și a fost întoarsă pe Aeroportul din Verona, unde se află și în prezent.

Câteva săptămâni mai târziu, aeronava de pe cursa Chișinău - Atena la fel nu a putut decola de pe Aeroport din cauza defecțiunilor tehnice, iar înainte de acest incident o altă aeronavă a aceleiași companii a avut probleme la aterizare, după ce a făcut o pană de cuaciuc la aterizare pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована