Cetăţeni moldoveni, blocați pe un aeroport din Franţa. De mai bine de 20 de ore aşteaptă aeronava care să-i aducă acasă
Mai mulți pasageri, printre care și cetățeni ai Republicii Moldova au rămas blocaţi mai bine de 20 de ore pe aeroportul Beauvais-Tille din Franţa.

Ei urmau să revină la Chişinău în după amiaza zilei de 7 iunie, dar zborul lor a fost amânat în numărate rânduri. Oamenii rămân în aşteptarea aeronavei care îi va aduce acasă, scrie publika.md.
Potrivit pasagerilor, iniţial ei au petrecut mai mult de o oră la bordul aeronavei, după care au fost invitați să părăsească aeronava și au fost rugați să mai aștepte câteva ore în aeroport, din cauza unor verificări tehnice.
După ore în șir, pasagerilor li s-a comunicat că zborul este anulat pentru ziua de 08 iunie. Mai mulţi pasageri au fost cazați într-un hotel din cont propriu, iar alții au rămas să aștepte pe holul aeroportului Beauvais-Tille.
Pe site-ul Aeroportului din Chişinău este precizat că aeronava urmează să aterizeze astăzi, la ora 14.40.
![]()
![]()
![]()
![]()


