Cerea telefonul pentru a suna și dispărea. Un minor, reținut
Oamenii legii au identificat şi reţinut tânărul care, prin înşelăciune, fura telefoanele mobile de la minori. Hoțul s-a dovedit a fi locuitor al Capitalei în vârstă de 17 ani.

Reamintim că, acum două luni, un necunoscut s-ar fi apropiat de un grup de copii în ograda unei case de locuit din strada Grenoble, cărora le-ar fi propus să meargă la magazin pentru a le cumpăra la toţi îngheţată.
Ulterior, minorii au mers cu el la un market din preajmă, unde le-a procurat fiecăruia câte o îngheţată, după care au ieşit din magazin, acţiunile fiind surprinse de camerele de supraveghere instalate în local.
La un moment dat, tânărul ar fi cerut telefonul mobil unuia dintre minori, pentru a efectua un apel telefonic şi a dispărut într-o direcţie necunoscută. Respectiv, poliţiştii au fost alertaţi de către părinţii minorului, care au comunicat că telefonul de model ”Galaxy J7” valorează 6.390 de lei.
Tot el este bănuit de comiterea unui jaf, după ce ar fi deposedat de telefonul mobil pe un minor de 11 ani, în timp ce se afla în curtea casei. Prejudiciul material a fost estimat de către părinţii victimei, în sumă de 8.600 de lei.
La moment, bănuitul este cercetat penal pentru escrocherie şi jaf. El riscă o amendă de la 11.000 la 17.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 2 ani la 5 ani.


