Cercetat penal pentru furtul grilelor de canalizare pluvială
Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de oamenii legii. El este bănuit de furtul unor grile din metal de canalizare pluvială în valoare de peste 10.000 de lei.

Incidentul ar fi avut loc la finele lunii septembrie curent, fiind semmnalat cazul de către persoanele responsabile de exploatare şi gestiune a fântânilor de canalizare.
În urma unor acţiuni de investigaţii, s-a stabilit că bănuitul le-ar fi demontat pe timp de noapte şi le-ar fi transportat ulterior la un punct de colectare a metalului uzat cu scopul comercializării grilelor din metal.
Astfel, forţele de ordine au stabilit agentul economic unde ar fi fost vândute, fiind ridicate conform procedurii, iar administraţia avertizată.
Bănuitul este cercetat penal pentru furt în stare de libertate. El riscă o amendă de la 13.000 la 27.000 declei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


