Captură record de ţigări la postul vamal Giurgiuleşti
O captură de 26.500 pachete de ţigări de contrabandă, care urmau să traverseze în mod fraudulos frontiera moldo-română a fost depistată de colaboratorii postului vamal Giurgiuleşti - Galaţi, cu participarea poliţiştilor de frontieră. Potrivit datelor preliminare, valoarea estimativă a ţigărilor pe piaţa UE este de circa 50 mii euro.

Potrivit Serviciului Vamal, țigările au fost depistate într-un autocar cu numere de înmatriculare ruşeşti, care circula pe itinerarul Rusia-Grecia. Mijlocul de transport era condus de un cetăţean grec, în vârstă de 38 de ani şi avea 11 pasageri.
Astfel, în urma scanării și a controlului fizic detaliat, a fost depistat în tavanul autocarului un loc special reutilat, unde mai erau camuflate 120 de sticle de votcă.
Pe acest caz, de către organul de urmărire penală a Serviciului Vamal a fost iniţiată o cauză penală pentru Contrabandă, iar cei 11 pasageri au fost preluaţi de un alt mijloc de transport.


