Călătorie de coşmar pentru 30 moldoveni care se întorceau din Italia
Nu s-au gândit nici pentru o clipă că vor fi tratați ca niște infractori în propria țară. Este vorba despre aproximativ 30 de moldoveni care se întorceau aseară de la muncă din Italia, transmite PublikaTV.

Autocarul cu care aceștia se deplasau a fost întâmpinat de polițiști înarmați la vama Leușeni și escortat până în Chișinău. Motivul – oamenii legii au avut unele informații precum că în autobuz se transportă droguri.
Ajunși în Chișinău, moldovenii au fost nevoiți să urmărească cum polițiștii scotocesc în căutarea stupefiantelor. După câteva ore de percheziţii, o parte dintre cei care se aflau în autocar au cedat nervos.
Oamenii au povestit că polițiștii nu s-au legitimat și doar le-au prezentat un ordin de percheziție, pe care mulți dintre ei nici nu au putut să-l vadă normal.
Nemulțumiți și iritați, după două zile petrecute pe drum, moldovenii au spus că au mai fost verificați și în alte vămi, doar că erau percheziționați într-un mod mai civilizat. Oamenii s-au întrebat de ce nu au fost aduși câini special dresați să caute droguri, dar s-a mers pe această variantă.
Consilierul ministrului de interne, Eugen Onică a declarat că autocarul a fost reținut pentru că au existat informații precum că cineva ar fi încercat să transporte droguri. Potrivit lui, polițiștii urmează încă să stabilească dacă informația a fost veridică sau nu.


