Cahul: Puşi pe scandal după beţie. Bărbații riscă dosar penal
Reţinut după ce a bătut un carabinier. Vorbim despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din oraşul Cahul. Incidentul a avut loc în centrul oraşului.

Tipul, fiind în stare de ebrietate, a perturbat ordinea publică. El a fost atenţionat de către un echipaj al Departamentului Trupelor de Carabinieri, care patrulau în zonă, relatează Canal3.md.
În replică, suspectul i-a aplicat câteva lovituri unuia dintre oamenii legii. Indiviul a fost escortat la Inspectoratul de Poliţie. Pentru acţiunile sale huliganice, acesta riscă să se aleagă cu un dosar penal.
Un alt caz, produs noaptea trecută, de asemenea în incinta sediului poliţiei din Cahul, l-a avut drept protagonist pe un alt individ. Bărbatul, la fel, fiind sub acţiunea alcoolului, a dat cu capul în geamul unităţii de gardă, pe care l-a şi deteriorat.
Şi acesta riscă să fie cercetat penal pentru acţiunile sale infracţionale. Anchetatorii investighează ambele cazuri.


