Cadavrul fostului fotbalist, Boris Cebotari, depistat în capitală
Cadavrul unui bărbat a fost depistat azi dimineață, în preajma unui bloc locativ din sectorul Botanica al capitalei. Deocamdată nu se cunoaște motivul decesului bărbatului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisariatului General de Poliție, Adrin Jovmir, pe corpul acestuia nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Victima are între 40 și 45 de ani. Expertiza medico-legală va stabili în ce circumstanțe a decedat bărbatul.
Update 12:36
Bărbatul care a fost găsit mort în sectorul Botanica este fostul fotbalist al FC Zimbru, Boris Cebotari, în vârstă de 37 de ani.
Update 12:39
Boris Cebotari locuia în apartamentul surorii sale, la etajul 4 al blocului lângă care a fost depistat. Poliţiştii au găsit geamul de la apartament deschis. Deocamdată nu se cunoaşte motivul decesului bărbatului.


