Bilanțul neregulilor depistate la frontieră în ultimele 24 de ore
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- cinci persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- patru cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- doi conducători auto au încălcat regulile de folosire a vinietelor;
- patru încălcări privind regulile de transportare a călătorilor și de exploatare a vehiculelor;
- șase persoane puse la consemn au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
La trei cetățeni moldoveni nu s-a autorizat intrarea în Uniunea Europeană.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 71 723 traversări, dintre care 37 589 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. La fel, din numărul total de traversări persoane 43 174 au constituit trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 15 115 traversări, dintre care autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 7 007 traversări.
În această dimineață, în punctele de trecere Criva, Leușeni, Vulcănești și Mirnoe, pe sensul de ieșire din țară se circulă mai greu, unde media timpului de așteptare depășește 30 de minute.
În scopul sustinerii participantilor la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor. La fel, înainte de a porni la drum să se consulte aplicația ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere pentru toate categoriile de mijloace de transport și, nu în ultimul rând, manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.


