Bătaie între doi adolescenţi din cauza unei fete
Doi elevi din Capitală s-au luat la bătaie din cauza unei fete. Supărat că i-a bruscat și i-a jignit iubita, după ore, unul din ei și-a lovit colegul.

În consecință, ultimul a ajuns la spital cu multiple fracturi, notează UNIMEDIA.
Elevul recunoaște că nu a procedat corect, dar a considerat că este în dreptul său să-și apere prietena. De asemenea, acesta spune că pe viitor nu va mai proceda în acest mod, dar se va adresa administrației instituției.
De cealaltă parte, părinții victimei nu au dorit să comenteze acest caz, dar au ținut să precizeze că se va acționa conform legislației în vigoare.
Directorul liceului Gh. Asachi, Boris Volosatîi, a precizat că astfel de cazuri se înregistrează deseori în rândul adolescenților, iar soluționarea unor astfel de probleme ține atât de instituția de învățământ, cât și de părinți. De asemenea, Volosatîi a menționat că a luat act de cele întâmplate și spune că vor fi întreprinse măsurile de rigoare.
Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Se manifestă în diferite forme, iar școala devine spațiul în care conflictele dintre elevi evoluează. Acest tip de violență se poate manifesta verbal, psihic sau fizic, iar rolul unui psiholog în astfel de cazuri devine unul primordial.


