Bătaie în toată regula într-un bar din capitală
Un scandal s-a petrecut în această noapte, într-un local din capitală. Doi tineri moldoveni, ambii de 29 de ani, au fost înjunghiaţi cu un cuţit de către un cetăţean turc, în vârstă de 49 de ani. Incidentul a avut loc în jurul orei 03.30, pe strada N. Testemiţanu din capitală.

Totul s-a întâmplat într-un bar după ce un grup de tineri a vrut să facă cunoştinţă cu nişte fete.
Bărbaţii au ieşit afară ca să îşi rezolve diferendul, iar cetăţeanul turc a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei doi tineri. În urma incidentului, cei doi s-au ales cu o rană adâncă cu lezarea posibilă a organelor interne.
Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgenţă pentru investigaţii clinice şi paraclinice, după care se va stabili diagnosticul definitiv şi metoda de tratament.
Atacatorul este cercetat penal pentru huliganism şi riscă o pedeapsă
cu închisoarea de până la 5 ani cu o amendă de la 8.000 până la 20 de
mii de lei.


