Bărbatul care a tras în șase oameni riscă până la 8 ani
Bărbatul de 64 de ani care a deschis focul astăzi pe strada Lermontov din capitală riscă de la patru ani până la opt ani de închisoare.

Anunțul a fost făcut de către şeful Direcției Generale Securitate Publică al IGP, Marin Maxian, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit şefului Direcției Generale Securitate Publică al IGP, agresorul a deschis focul deoarece o autoplatformă a direcției municipale Exdrupo a vrut să-i evacueze mașina.
Pe 30 iulie autoritățile municipale au emis o dispoziție prin care cetățeanul Petru Elașco era obligat să scoată blocurile din beton, pentru a debloca drumul public. Acesta a fost de nenumărate ori avertizat de către autoritățile publice locale, însă nu s-a conformat deciziilor. Astăzi dimineață, vice-pretorul sectorului Centru de comun cu doi angajați, angajații Inspectoratului Național de Patrulare și ai Inspectoratului de Poliție a sectorului Centru care au fost vizați în prezenta dispoziție să asigure ordinea publică și un angajat al Exdrupo s-au prezentat la adresa unde locuiește bărbatul pentru a-l convinge să respecte decizia și să deblocheze drumul. Bărbatul însă a fost destul de agresiv, a înjurat și a amenințat, după care a mers în locuință, a luat o armă pneumatică și a început iar să amenințe autoritățile locale. Într-un final, oamenii legii l-au convins să predea arma. Atacatorul însă oricum nu a vrut să-și ia camionul din drum și nici plăcile din beton. Șoferul autoplatformei Exdrupo începuse lucrările de evacuare, iar bărbatul a mers în casă, a luat arma de vânătoare și a tras două focuri în direcția funcționarilor. În rezultat, au fost răniți patru polițiști, șoferul autoplatformei, precum și unul dintre angajații preturii.
La rândul lor, polițiștii au scos armele din dotare și au tras focuri de avertizare în aer, după care în direcția individului care a fost rănit, ulterior imobilizat, întrucât acesta îi amenința în continuare și încărca arma.
Pe de altă parte, bărbatul care a deschis focul susține că a avut loc schimb de focuri cu oamenii legii și că el nu a tras decât un foc în aer, iar polițiștii au tras în el.
Totodată, Marin Maxian a mai declarat că permisul de portarmă al bărbatului a expirat în 2009. Agresorul a mai avut anterior un conflict cu un vecin, pe care l-a amenințat cu arma. Când oamenii legii au venit să investigheze cazul, bărbatul a spus că a pierdut-o și că nu știe în ce circumstanțe a dispărut arma.
În registrul armelor, aceasta era marcată ca fiind dispărută. Poliția competente cercetează cazul.


