Bărbați reținuți: Şi-au încercat norocul până la închisoare
Încalcă legea de dragul deţinuţilor. Inventează diferite metode de a transmite celor de după gratii lucruri interzise. Doi indivizi au fost reţinuţi, după ce au încercat să transmită într-o închisoare un telefon. Incidentul a avut loc în penitenciarul din Soroca.

Mai exact, nişte indivizi intenţionau să arunce un colet peste gardul instituţiei. Datorită măsurilor întreprinse prompt de către angajaţii Penitenciarului, acţiunile lor au fost zădărnicite. Astfel, tipii au ajuns pe mâna oamenilor legii, informează Canal3.md.
Potrivit legislaţiei, pentru faptul că au încercat să introducă în instituţia de detenţie obiecte interzise, aceştia riscă să se aleagă cu dosar penal.
Un caz similar a avut loc şi în raionul Briceni.
Tot în seara zilei de 4 martie, în jurul orei 20:00, careva persoane necunoscute au vrut să transmită puşcăriaşilor din închisoarea numărul 2 din Lipcani, băuturi alcoolice. Şi de această dată, angajaţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare, au dat peste cap planurile suspecţilor.
Tentativa a fost dejucată de oamenii legii. Anchetatorii au demarat investigaţii pentru a stabili identitatea celor care au încercat să transmită băuturile spirtoase.


