Avornic şi fiul său de cununie, acuzaţi
Doi agenţi economici din capitală îl acuză pe Gheorghe Avornic, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi pe finul său de cununie, juristul Corneliu Ţurcan, că le-ar fi preluat întreprinderile ce le aveau în proprietate.

Doi agenţi economici din capitală îl acuză pe Gheorghe Avornic, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi pe finul său de cununie, juristul Corneliu Ţurcan, că le-ar fi preluat întreprinderile ce le aveau în proprietate. Antreprenorii şi avocatul lor spun că deposedarea a avut loc prin scheme frauduloase puse la cale de Ţurcan şi Avornic. Cei doi au respins acuzaţiile, calificându-le drept aberaţii.
În 2001, Liviu Popov spune că a cumpărat o companie care importă şi vinde cărbune. Pentru această afacere agentul economic a scos din buzunar circa 300 de mii de dolari. În 2012, omul de afaceri a decis să împrumute, pentru o perioadă de jumătate de an, 3 milioane de lei de la o companie, a cărui proprietar este juristul pe nume Corneliu Ţurcan, finul de cununie al membrului Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe Avornic. Antreprenorul afirmă că a rambursat o jumătate din datorie timp de şase luni, iar pentru cea de-a două jumătate s-a înţeles cu Ţurcan să fie plătită mai târziu, în acest sens fiind semnat un nou contract.
În pofida înţelegerii, Liviu Popov spune că firma lui Ţurcan l-ar fi acţionat în judecată, iar în schimbul unei pretinse datorii de 6 milioane de lei avocatul s-a pricopsit cu afacerea sa, în urma unei decizii definitive a Curţii Supreme de Justiţie. Curios este faptul că acest caz a fost examinat de acelaşi judecător atât în prima instanţă, cât şi în ultima - Oleg Sternioală, transferat recent de la Judecătoria Buiucani la CSJ. Popov şi avocatul său spun că preluarea proprietăţii prin instanţa de judecată a fost făcută prin scheme ilegale, pusă la cale de Corneliu Ţurcan şi naşul său de cununie, membrul CSM, Gheorghe Avornic.
Un alt antreprenor, aceleaşi acuzaţii. Proprietarul unei companii, care importă şi vinde echipament sportiv, spune că prin aceeaşi schemă, juristul Corneliu Ţurcan l-ar fi deposedat şi pe el de afacere. Anatolie Gârjov spune că s-ar fi întâlnit chiar şi cu Gheorghe Avornic pentru a-i cere să vorbească cu ruda sa ca să-l lase în pace. Contactat telefonic, juristul Corneliu Ţurcan a negat acuzaţiile ce i se aduc, însă a refuzat să spună dacă este sau nu rudă cu Gheorghe Avornic. În schimb, membrul CSM, Gheorghe Avornic, a recunoscut că este naşul lui Ţurcan, dar spune că nu are nicio legătură cu afacerile finului său.
Nu este pentru prima dată când Gheorghe Avornic este vizat în scandaluri de escrocherie. Acum un an, doi soţi din Bălţi l-au acuzat că, prin înşelăciune, şi-ar însuşit o parte dintre proprietăţile lor. Păgubiţii au cerut suspendarea lui Avornic din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar cererea le-a fost respinsă. Mai mult, la începutul acestui an procurorii au deschis un dosar penal în acest caz. Procuratura Generală a refuzat să spună însă care este soarta anchetei, declarând că pentru astfel de informaţii ar fi nevoie de o solicitare oficială, care presupune un răspuns abia în 15 zile.


