Au pescuit ilegal 30 de kilograme de peşte, printre care şi specii foarte rare
Doi bărbați din localitatea Bădragii Noi, raionul Edineț, au fost prinși în timp ce pescuiau în râul Prut specii rare de pești, înscriși în Cartea Roșie.

Bărbații de 52 și 45 de ani, ambii din aceeași localitate aveau la ei un întreg echipament. Aceştea au mers la pescuit cu 4 plase a câte 100 metri lungime şi aveau cu ei o barcă de cauciuc, iar până în momentul în care au fost prinși ei au reușit să scoată din apele Prutului aproximativ 30 kg de peşte, printre care şi câteva specii rare, înscrise în Cartea Roşie.
Cazul a fost dat spre cercetare organului competent pentru luarea măsurilor ce se impun. Pe perioada de prohibiție supravegherea şi controlul apelor de frontieră este efectuat de către grăniceri şi reprezentanții Serviciului Piscicol.
De la începutul perioadei de prohibiţie, pentru pescuit ilicit în apele de frontieră au fost reţinute 28 de persoane implicate în 15 cazuri de braconaj piscicol, precum şi ridicate de la aceştea peste 900 metri de plasă.




