Au furat obiecte de alpinism de 8 mii de lei
Patru bărbați din Florești, cu vârste între 20 și 32 de ani, au fost reținuți de poliție, fiind suspectați de furtul a mai multe obiecte de alpinism.
Potrivit poliției, cei patru ar fi sustras în mod deschis obiecte de alpinism de la trei tineri care practicau alpinismul și se antrenau pe stâncile din preajma satului Varvareuca, raionul Floreşti.
În ziua cu pricina, trei tineri de 16, 17 şi 18 ani, originari din Bălţi, s-au deplasat în satul Varvareuca pentru antrenamente. De ei s-au apropriat suspecţii şi, ameninţându-i, au sustras de la tinerii alpinişti uneltele în valoare de aproximativ 8 mii de lei. De asemenea, suspecţii au luat 2 telefoane mobile şi un ceas de mână, după care i-au obligat pe tineri să părăsească locul de antrenament.
Suspecţii au recunoscut fapta comisă. Ei riscă amendă de până la 20 de mii de lei sau de la 3 până la 6 ani de închisoare.


