Ani grei de închisoare pentru trafic de persoane
Șase membri ai unei rețele de traficanți de persoane au fost condamnați la pedepe cuprinse între zece și 13 ani de închisoare, fiind găsiți vinovați de trafic de persoane.

De menționat că printre inculpați se află și un bărbat care, la momentul comiterii crimelor, deținea funcția de director interimar al Întreprinderii Municipale „Gospodăria comunal-locativă Cahul”.
Potrivit procurorilor, membrii grupului selectau tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani din familii social-vulnerabile, le promiteau un loc de muncă în Turcia, Cipru sau Dubai în calitate de dansatoare cu un salariu de peste o mie de dolari pe lună, apoi le perfectau actele necesare pentru plecare şi le transportau la locul de destinaţie.
Astfel, în perioada februarie 2011 – martie 2012, aceștia au recrutat şi au organizat plecarea a 15 tinere originare din sudul R. Moldova. Ajunse la locul de destinație, tinerele au fost exploatate sexual.
Oamenii legii continuă investigaţiile pentru a-i reține pe alți doi complici ai acestui grup criminal.
Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată în instanța ierarhic superioară.


