Angajat al Penitenciarului din Cahul, reţinut în flagrant cu 500 de lei mită
Un angajat al Penitenciarului 5 – Cahul a fost reţinut în flagrant cu 500 de lei mită, bani pe care i-a luat de la un deţinut şi căruia urma să-i permită să deţină un telefon mobil în puşcărie.

Reţinerea a avut loc în seara zilei de ieri, 17 mai, în jurul orelor 19:30. Angajatul activa în cadrul Serviciului regim şi supraveghere din penitenciar. Acesta a solicitat 800 de lei mită de la deţinutul de 24 de ani, condamnat la zece ani de puşcărie, însă banii urmau să fie daţi pe tranşe.
Imediat după ce a primit prima sumă, în valoare de 500 de lei, acesta a fost percheziţionat şi au fost ridicaţi banii.
La moment DIP efectuează o anchetă de serviciu. La finisarea acesteia, materialele acumulate urmează a fi expediate în adresa organelor de urmărire penală competente, pentru ai stabili pedeapsa suspectului.


