Amendați pentru că au cules ciuperci și au pescuit
Patru ucraineni au fost amendați cu 200 de lei pentru că au cules ciuperci dintr-o pădure din R. Moldova. Bărbații cu vârste cuprinse între 31 și 56 de ani au fost reținuți de poliția de frontieră și au fost amendați pentru că au trecut cu 15 metri hotarul țării atunci când căutau ciuperci.

Alte patru persoane, de această dată moldoveni, au fost reţinute de către poliţiştii de frontieră pentru încălcarea regimului de frontieră cu scopul de a pescui ilegal.
În primul caz, doi locuitori ai satului Crihana Veche, raionul Cahul, au fost surprinşi în timp ce aruncau în apă două plase pentru a pescui. Acestora li s-au întocmit procese verbale pe faptul încălcării regulilor de aflare în zona de frontieră şi li s-au aplicat amenzi în mărime de 400 de lei.
În cel de-al doilea caz, moldovenii au fost prinşi de către angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Etulia în timp ce pescuiau ilegal în apele lacului Cahul. Bărbaţii în vârstă de 53 şi, respectiv, 56 ani, cu ajutorul a şase plase, au reuşit să braconeze aproximativ şase kilograme de peşte de diferite specii.
Și aceștia s-au ales cu o amendă în mărime de 400 de lei fiecare.


