Amendă de 6000 de lei pentru un poliţist bătăuş
Un poliţist din raionul Cantemir a fost amendat cu 6.000 de lei după ce a bătut cu cruzime un tânăr direct în incinta Inspectoratului local de poliţie.

Incidentul a avut loc în 2010, în noaptea de revelion. Instanţa a mai decis că inspectorul nu va mai avea dreptul de a ocupa funcţii în cadrul Ministerului de Interne pe un termen de doi ani.
Potrivit procurorilor, poliţistul a dat dovadă de un comportament violent, după ce a fost chemat să rezolve un conflict iscat între două grupuri de urători. În loc să aplaneze conflictul, poliţistul a sărit la bătaie la câţiva urători, împreună cu alţi trei complici.
Acţiunile violente ale poliţistului nu s-au oprit, însă, aici. După ce i-a condus pe cinci tineri la Inspectorat, bărbatul l-a bătut cu pumnii şi picioarele pe unul dintre ei.
Instanţa de judecată l-a găsit pe poliţist vinovat de huliganism şi de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Totodată, complicii poliţistului au fost amendaţi cu 4000 de lei pentru huliganism. Sentinţa poate fi atacată în instanţa de judecată ierarhic superioară.


