Adolescentul plecat cu bani şi haine din casă, găsit mort în pădure
Băiatul de 17 ani dintr-un sat din raionul Teleneşti, care a fost dat dispărut la începutul acestei luni, a fost găsit strangulat într-o pădure din localitatea vecină.

Corpul neînsufleţit al adolescentului a fost descoperit sâmbătă dimineaţă de către pădurar, care la rândul său l-a anunţat pe primarul satului. Potrivit Poliţiei, ar fi vorba despre un suicid, scrie jurnal.md.
Pe corpul victimei nu ar fi fost depistate urme de moarte violentă. Băiatul avea asupra sa un telefon mobil şi buletinul de identitate, iar în apropiere se afla câinele de companie al acestuia. Tânărul locuia de unul singur. Mama şi fratele mai mare erau plecaţi la muncă în străinătate.
Deocamdată nu s-a stabilit care ar fi putut fi cauza acestui gest extrem. Toate circumstanţele în care s-a produs tragedia urmează să fie aflate în urma unei anchete.
Point.md aminteşte că este vorba despre Efim Lungu, originar din localitatea Codru, Telenești, care la data de 4 decembrie a plecat de acasă. Anterior, Efim ar fi plecat de acasă de mai multe ori, însă de fiecare dată revenea după o săptămână.
Fratele său mai mare, în vârstă de 23 de ani, ar fi fost cel care a sesizat poliția peste o săptămână după ce Efim a plecat de acasă. Acesta le-ar fi spus oamenilor legii că a venit acasă în seara zilei de 4 decembrie, în jurul orei 22:50, și a observat că fratele său a luat cu el câteva haine, dar și 300 de euro și 100 de dolari. Acesta l-ar fi telefonat, însă avea telefonul deconectat, dar și pe rețelele de socializare nu a fost online din acea zi.
Potrivit oamenilor din localitate, cei doi frați au fost crescuți doar de mamă, care este plecată la muncă în Israel, iar tatăl acestora este decedat. Fratele mai mare ar fi revenit recent din Federația Rusă, unde a fost plecat la muncă de la începutul lunii noiembrie.
Consătenii minorului dispărut mai susțin că înainte de a dispărea ar fi fost văzut la data de 3 decembrie, la un magazin din localitate, iar prietenii acestuia l-au văzut săptămâna aceasta prin localitate în compania a doi tineri necunoscuți.


