Accident nocturn în Capitală: O Toyota s-a „pupat” cu un Logan
Doi șoferi au ajuns la spital, după ce automobilele cu care se deplasau au fost implicate într-un grav accident.

Coliziunea dintre cele două automobile a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:00, la intersecția străzii Ion Creangă cu strada Eugen Coca din sectorul Buiucani al Capitalei, anunță today.md.
Impactul a avut loc între un automobil de model Toyota și un alt automobil de model Dacia, iar în ambele automobile se aflau doar șoferii, care, potrivit martorilor oculari, au fost ajutați de către trecători să iasă dintre fiarele contorsionate ale automobilelor, iar ulterior au fost preluați de o ambulanță.
Ciocnirea a fost una frontală, iar ambele automobile au fost grav avariate.
Oamenii legii urmează să cerceteze toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.
![]()
![]()
![]()
![]()


