Accident în lanț într-o intersecție din Capitală: Trei mașini au fost avariate
Trei automobile au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț. Impactul a avut loc luni, 11 septembrie, în jurul orei 11:45, la intersecția străzii Paris cu strada Alba Iulia din sectorul Buiucani al Capitalei.

Potrivit Nataliei Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, în accident au fost implicate trei automobile de model Mitsubishi, Volkswagen și Skoda.
„Automobilul de model Volkswagen s-a ciocnit cu cel de model Mitsubishi, iar în urma impactului, ultimul a fost proiectat într-un automobil de model Skoda. Accidentul a afost unul neînsemnat și nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești sau persoane traumatizate”, a precizat Stati.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul care va fi găsit vinovat, riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1.500 de lei și șase puncte de penalizare, scrie today.md.


