theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Июня 2017, 20:56
991
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Accident grav în sectorul Ciocana al Capitalei! Doi minori şi doi maturi au ajuns la spital, cu fracturi

Patru persoane, printre care și doi copii, au ajuns de urgență la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent într-un gard. Teribilul accident s-a produs la miezul nopții trecute, pe o stradă din sectorul Ciocana al Capitalei.

Patru răniți în urma unui accident rutier grav în sectorul Ciocana.
Patru răniți în urma unui accident rutier grav în sectorul Ciocana.

Potrivit primelor informații, autoturismul marca BMW se deplasa pe strada Voluntarilor. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe carosabil și s-a înfipt într-un gard, scrie canal3.md.

În urma impactului puternic, automobilul în care se aflau cinci persoane, printre care și doi copii, a fost făcut zob.

Locuitorii din zonă au sărit în ajutor victimelor nenorocirii.

Minorii traumatizaţi au fost transportați la Spitalul Municipal pentru Copii "Valentin Ignatenco". Medicii au constatat că ambele victime s-au ales cu mandibulele fracturate.
Ceilalți răniți, o femeie și un bărbat, au scăpat cu leziuni ușoare.

Bărbatul care s-ar fi aflat la volanul maşinii are 32 ani. Reporterul „Unității de Gardă” a încercat să afle de la el cum s-a produs accidentul, acesta însă, vizibil în stare de ebrietate, a negat că a condus autoturismul.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor accidentului. Oricum, șoferul maşinii se va alege cu o amendă de 1.500 de lei și șase puncte de penalizare. Dacă se va demonstra că a urcat băut la volan, el riscă o altă amendă, de peste 42 mii lei, cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de la trei la cinci ani.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована