A vrut să mituiască un polițist cu 70 de euro și s-a ales cu dosar
Un moldovean s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să treacă frontiera cu un permis de conducere fals și să mituiască un polițist de frontieră român cu 70 de euro.

Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, s-a prezentat ieri la punctul de trecere a frontieri Albița, în jurul orei 18.00, pentru efectuarea formalităților necesare. La controlul de frontieră, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră vasluieni au constatat că persoana a prezentat la control un permis de conducere fals.
Când a aflat că urmează să i se întocmească dosar penal, bărbatul i-a propus polițistului aflat la controlul de frontieră 70 de euro drept mită, pentru a nu-i întocmi dosarul și pentru a-i permite să-și caute de drum. În pofida refuzului primit, bărbatul a insistat ca polițistul să primească banii.
Când ofițerii biroului județean Anticorupție Vaslui, au venit la fața locului, bărbatul a recunoscut că a încercat să ofere mită.
În rezultat, moldveanul s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită. Totodată, acesta este cercetat pentru „uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”.


