A căzut sub gheaţă încercînd să salveze un căţel de la înec
Un băiețel de 9 ani din satul Cosăuți, raionul Soroca, a fost la doar un pas de moarte, după ce a căzut sub gheața râului Nistru, încercând să salveze de la înec un câine, relatează postul SorTV.
Mihăiță Roșca, în vârstă de 9 ani, a vrut să salveze un câine care căzuse în apele reci ale Nistrului. Auzind schelălăitul jalnic, băiatul nu a mai zăbovit nici o clipă să se gândească la siguranța sa și a pornit în ajutor. Nu a apucat să facă mai mult de câțiva pași și gheața a cedat, iar el a căzut în apă.
Din fericire, în apropiere se aflau vicepreședintele raionului și un consilier, care au auzit strigătele de ajutor ale copilului și s-au repezit să-l salveze.
Imediat după ce a fost scos din apă, băiatul a fost transportat la spitalul raional în stare gravă cu semne de hipotermie, unde timp de 2 zile a fost internat în secția de terapie intensivă.
Mama copilului nu-și mai pote opri lacrimile și mulțumește din suflet oamenilor care i-au salvat de la înec copilul.
Potrivit medicilor, starea de sănătate a băiatului este satisfăcătoare, ei însă nu exclud că pe arcurs ar putea să apară complicații sub formă de pneumonie. Copilul se va afla în continuare sub supravegherea medicilor și va primi tratamentul necesar.


