26 nereguli, depistate la frontieră în ultimele 24 de ore
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- șase persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- patru cetățen străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- o persoană a prezentat document falsificat;
- o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- șapte încălcări privind regulile de folosire a vinietelor și exploatare a vehiculelor;
- un conducător auto a încălcat regulile de transportare a pasagerilor;
- două persoane aflate în conflict cu legea și un mijloc de transport pus la consemn au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Un cetățean moldovean a fost deportat din Federația Rusă, iar altul din Uniunea Europeană. La fel, doi conaționali nu au avut acces de intrare în Rusia și UE.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 60 905 traversări persoane, dintre care 32 278 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 416 traversări, dintre care autovehicule cu numere de înmatriculare moldovenești – 6 865 traversări.


