Vox-popoli: Ce cred oamenii despre Nicolae Timofti
Cu o zi înainte de alegerea șefului statului, ARENA a realizat un Vox-populi despre candidatul Alianței pentru Integrare Europeană, Nicolae Timofti. Părerile sunt împărțite. Unii strâg din umeri și spun că habar nu au cine este și ce funcții a mai ocupat posibilul președinte al Republicii Moldova, alții susțin că Nicolae Timofti este o candidatură potrivită.
Multe persoane din cele solicitate au declarat că nu cunosc cine este Nicolae Timofti și nici nu cred că AIE va reuși să aleagă vineri președintele. Alții, s-au arătat optimiști și au spus că actualul președinte al Consiliului Superior al Magistarturii ar putea face față responsabilităților unui președinte de țară.Întrebați dacă i-a afectat lipsa președintelui, majoritatea au răspuns afirmativ. Oamenii cred că odată cu alegerea șefului statului se va pune capăt haosului, va fi stabilitate și ordine în Republica Moldova.
Nicolae Timofti a fost propus de AIE la funcția de președinte al statului. Potrivit liderilor Alianței, vineri, 16 martie, la ședința specială a Parlamentului, candidatura lui Nicolae Timofti va fi votată de toți cei 58 de deputați ai AIE. Pentru alegerea șefului statului, candidatul la Președinție trebuie să dispună de susținerea a 61 de deputați, inclusiv de cei trei deputați ai ”grupului Dodon”. Nicolae Timofti are 62 de ani și, din 1996, deţine funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judecatorilor din Moldova. Deţine gradul de locotenent superior şi a lucrat consultant superior la Ministerul Justiţiei. În anii 1996 -2001 a deținut funcția de preşedinte al Curţii de Apel. Este deţinătorul ordinului "Gloria Muncii" şi a titlului de "Om emerit". În martie, 2011, a fost ales președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

