Vot final! Partidele politice vor fi finanțate din bugetul de stat
Proiectul de lege privind finanțarea partidelor politice a fost votat astăzi în lectură finală de către Parlament și urmează să intre în vigoare peste șase luni.

Potrivit noilor prevederi legislative, în campania electorală persoanele fizice vor putea face donații partidelor de cel mult 20 de salarii medii pe economie, stabilite pentru anul în care are loc scrutinul. În prezent, salariul mediu constituie 4 225 de lei. Respectiv, o persoană ar avea dreptul să dăruiască unui partid cel mult 84 500 de lei.
Persoanele juridice vor putea dona partidelor o sumă echivalentă cu 40 de salarii medii pe economie.
Același proiect de lege mai prevede ca partidele politice să fie finanțate din bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2016. Statul va putea aloca nu mai mult de 0,2% din veniturile bugetului de stat stabilit pentru anul în care are loc scrutinul.Jumătate din sumă va fi oferită partidelor politice proporţional performanţei obţinute la alegerile parlamentare, iar 50 % din resursele financiare vor fi distribuite proporţional performanţei obţinute la alegerile locale generale. În cazul blocurilor electorale, banii vor fi repartizați conform numărului de mandate obţinute de fiecare partid sau după o înțelegere prealabilă între membrii blocului electoral.
În cazul concurenților electorali care se vor retrage din cursă, a fost introdusă obligativitatea ca aceștia să întoarcă banii alocați din bugetul de stat, în termen de două luni de la retragerea candidaturii.Alocațiile se restituie și în cazul partidelor care vor intra în proces de lichidare sau cele care vor primi sancţiunea de a fi lipsite de dreptul la alocaţii.
Dacă se va adeveri că partidele politice au utilizat banii contrar destinaţiei, vor fi aplicate sancțiuni penale.
Pentru cauzarea unor daune în proporţii mari, amenda va fi cuprinsă între 60 000 și 100 000 de lei. Responsabilii riscă și închisoare de la 1 la 5 ani.


