Voronin: Gherman şi Tăbârţă sunt primii, nu şi ultimii
Viceguvernatorul BNM Emma Tăbârţă şi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară, Artur Gherman, sunt doar primii funcţionari demişi în urma raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia în sistemul bancar, nu şi ultimii.

Asigurările vin din partea preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, care susţine că, în calitate de opoziţie, deputaţii comunişti vor monitoriza minuţios schimbările în acest sistem.
"Sunt mai mult ca sigur că, dacă nu va urma punerea în aplicare imediată a hotărârii Parlamentului, şi nu doar reieşind din această hotărâre, dar şi la modul general, ca în sistemul bancar moldovenesc să fie pus la punct un conctrol clar, ca în sistemul bancar să nu fie interesele altora decât celor prevăzuţi de lege, vor urma şi alţii după Tăbârţă. Acolo sunt şi alte instituţii care vor răspunde în legătură cu aceasta. Şi vor răspunde din plin", a declarat liderul comunist în cadrul emisiunii "Честно Говоря" de la Realitatea TV.
Referindu-se la preşedintele CNPF, Voronin a spus că Gherman a plătit pentru că "fiind în această funcţie nu a ieşit cu iniţiativa pentru ca Comisiei pentru piaţa financiară să-i fie acordate pârghiile şi instrumentele necesare". "Dacă nu le avea, atunci de ce sta acolo. Cine trebuia să se gândească, am eu mecanisme, nu le am... Ce, a făcut vreo propunere şi n-am acceptat-o?!", a replicat Vladimir Voronin.
Potrivit preşedintelui comunist, punerea în aplicare a hotărârii secrete de marţi a Parlamentului ar trebui să aducă rezultate inclusiv în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, iar în cazul în care acestea nu se vor produce "va fi un scandal foarte mare". "Consider că activitatea sistemului bancar al ţării trebuie să fie reglementat foarte clar, iar cine încurcă acestui regulament nu trebuie să lucreze acolo, orice ar considera".
"Repet. Toţi trebuie să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar al ţării. Unde-s miliardele; cine, unde şi ce; avea el împuternicirile, nu le avea; a fost comisie, nu a fost; şi aşa mai departe. Cei care au rămas, încă nu se ştie pentru cât timp au rămas pentru că noi vom monitoriza permanent ce şi cum are loc, şi cum fiecare îşi îndeplineşte obligaţiunile. Punct!", a conchis Voronin.


