Voronin, oalele AIE și 5 metri de prostie
Comuniștii nu mai revin categoric în actualul Parlament, a anunțat ieri liderul PCRM, Vladimir Voronin.

”Cum să vin și să mă supun acestor gură-cască care adoptă legi ca cea de apărare a homosexualilor. După adoptarea acestei legi nici nu vrem să ne gândim la revenirea în Parlament”, a declarat Voronin în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
Politicianul s-a plâns că timp de trei ani de când se află în opoziție, PCRM a propus 200 de inițiative legislative, din care niciuna nu a fost inclusă măcar pe proiectul ordinei de zi.
”Pentru ce să ne ducem noi acolo, ca să le ducem ночные вазы (oalele –n.r.) la acești nu doi metri, ci cinci metri de prostie?”, a întrebat liderul comuniștilor.
Precizăm că fracțiunea PCRM a refuzat să se mai prezinte la ședințele Parlamentului încă de la începutul acestui an, în semn de protest față de refuzul AIE de a dizolva Parlamentul și a organiza alegeri anticipate.
Sursa: www.union.md


