Voronin „Nu vorbiți prostii și nu ghiciți în carti”
Liderul comuniștilor Vladimir Voronin e de părere că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) nu va avea de pierdut din cauză că Marc Tkaciuk, Iurie Muntean și Grigori Petrenco nu vor mai fi în organele de conducere.

„Pot să spun că cei trei tovarăşi au scris cereri. Marc Tkaciuk dorea să rămână un simplu membru de partid, iar Iurie Muntean nu se descurcă cu funcţia de secretar executiv al Comitetului Central al Partidului. La rândul său, Grişa Petrenco să vă răspundă ce înseamnă totuşi organizaţia ANTIFA. Noi suntem o echipă şi am lucrat toţi împreună, nu doar trei persoane”, a declarat Voronin pentru TV7.
Comunistul, care a intervenit în direct în cadrul unei emisiuni televizate, a reiterat că PCRM nu va face alianțe și blocuri politice înaintea alegerilor. „Noi nu vom face alianţe şi blocuri politice. Nu ghiciţi în cărţi. Nu vorbiţi prostii şi induceţi oamenii în eroare. De la Plahotniuc nu am luat şi nici nu vom lua niciodată bani. Iar acei care au adus astfel de acuzaţii pot fi traşi la răspundere”, a zis Vladimir Voronin.
Amintim că, sâmbătă, la plenara PCRM au fost excluși din organele de conducere ale partidului Marc Tkaciuk, Iurie Muntean și Grigore Petrenco.


