Ссылка скопирована
Voronin: Nu avem nevoie de legea opoziţiei. Nu trebuie sa ne împingeți în cuşcă
Noi nu avem nevoie de legea opoziţiei. Nu trebuie sa ne împingeți în cuşcă. Noi nu am fost aleși de oameni pentru opoziție. Aici trebuie să dai dovadă de simţul raţionalismului. Eu mă simt ca un deputat în Parlament și îmi convine acest statut.

O declarație în acest sens a fost lansată de către liderul PCRM, Vladimir Voronin ieri, 11 aprilie în cadrul unei emisiuni de la TV7. Reacția vine după ce liderul socialiştilor, Igor Dodon a propus să fie elaborat un proiect de lege privind opoziția.
În alt context, s-a discutat și despre plecarea unor membrii din rândul fracțiunii comuniste, dar și despre posibila schimbare a liderului PCRM.”În PCRM vin foarte mulţi tineri. Dacă la postul de preşedinte al PCRM va fi aleasă o persoană tânără – va fi foarte bine. Nu eu decid cine va fi ales. Iar toţi cei care au plecat, au venit în partid după portofolii, putere şi funcţii”, a subliniat liderul PCRM.Amintim că, anterior liderul PSRM, Igor Dodon a venit cu inițiativa de a înainta un proiect de lege privind opoziția, care să-i permită acesteia efectuarea unui control eficient asupra actului de guvernare.


