Voronin îi numeşte cameleoni pe foştii colegi de partid
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, îi critică dur pe foştii colegi.

Liderul PCRM spune că este fericit că aceştia au părăsit formaţiunea şi nu le dă nicio şansă în activitatea politică.
"Socialiştii se rup de la noi, aceia se rup de la noi. Cameleoni. Iată cine sunt aceste persoane politice, dacă îi numiţi voi politicieni. Tkaciuk, Munteanu, Petrenco. Cei de la început şi până la sfârşit. Eu am să stau ca preotul să spovedesc: Dumnezeu să-i ierte sau ce?", a declarat liderul PCRM.
Voronin s-a referit şi la procesul câştigat împotriva omului de afaceri Renato Usatâi pentru calomnie, dar şi la cel cu Partidul Comunist Reformator.
"Îmi este greaţă. Oameni buni, dacă voi v-aţi declarat politicieni, intraţi în politică în mod serios", a mai spus Vladimir Voronin.
În ultimii ani, sute de membri PCRM, inclusiv din conducerea formaţiunii, au părăsit partidul. Aceştia şi-au motivat decizia prin faptul că nu sunt de acord cu politica promovată de Vladimir Voronin.


