Voronin, despre suspendarea temporară a lui Dodon din funcție: El a uitat unde a nimerit
Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, afirmă că președintele țării, Igor Dodon, a fost suspendat temporar din funcție potrivit Constituției.

Mai mult, Voronin afirmă că Dodon nu s-a revoltat atunci când „a fost ales neconstituțional”, însă acum, „când trebuie să-și exercite misiunile conform cerințelor Constituției”, se revoltă, scrie unimedia.
„Când s-a modificat modalitatea de alegere a președintelui de la Parlament, direct de toată țara, atunci acest președinte neconstituțional a fost deacord. El a uitat unde a nimerit. Atunci le-a plăcut, totul a fost frumos, acum când trebuie să-și exercite misiunile conform cerințelor Constituției, apar întrebări. El nu e constituțional, toate decretele lui nu sunt constituționale. Așa cum l-ați făcut pe Timofti, acum e al doilea președinte neconstituțional.
Actuala guvernare își bate joc de Constituție. O calcă în picioare cum vrea și de câte ori vrea. Ați făcut din Constituție o servitoare”, a declarat Vladimir Voronin.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă cu tema „Manifestațiile cu ocazia sărbătorii celor 100 de ani de la Revoluția din octombrie”.


