Voronin, despre demiterea directorului CNA
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, susţine că fracţiunea din care face parte nu va vota pentru niciun proiect care vizează activitatea Centrului Naţional Anticorupţie, atât timp cât instituţia nu va duce la bun sfârşit dosarele penale, intentate în ultima perioadă şi care vizează mai mulţi demnitari, inclusive şeful de la Fisc, Nicolae Vicol.

Reamintim că, în ultima perioadă, s-a vehiculat intens ideea unui vot comun pentru demiterea directorului CNA, Viorel Chetraru, în urma scandalului percheziţiilor la Guvern şi Inspectoratul Fiscal. Şi liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, nu a exclus această posibilitate, la o întâlnire cu un grup de bloggeri moldoveni.
Totodată, deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova i-au adresat ieri directorului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, două invitații la ședința fracțiunii. Acesta a refuzat invitaţia, considerând că la mijloc este o ingerinţă politică în activitatea Centrului.
“Dacă vom începe cu modificări în Parlament, nu vom face nimic. Nu vom vota nimic legat de reformare sau demisie a conducerii Centrului, până nu vor termina cu dosarele”, a declarat Vladimr Voronin, la postul de televiziune Euro TV Chişinău
Precizăm, în context, că secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, a dat indicaţii Serviciului de Protecţie şi Paza de Stat să nu permită accesul directorului CNA, Viorel Chetraru, în sediul Guvernului, ca urmare a percheziţiilor efectuate de centru la sfârşitul săptămânii trecute.


