Voronin critică noul-vechi Guvern: Un pericol pentru independența țării
„Noul-vechi” Guvern, anunțat, ieri, de liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este „legat de furtul miliardului”, acuză liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.

Comunistul a amintit astăzi, într-o conferință de presă, că cei doi foști premieri, Iurie Leancă și Chiril Gaburici, sunt cei care au semnat deciziile pentru a da din rezervele Băncii Naționale peste 13 miliarde de lei celor trei bănci implicate în jaful miliardului, scrie Ziarul Național.
„Nici nu au răspuns pentru asta, dar se întorc în Guvern”, a adăugat Voronin. Iurie Leancă va fi vicepremier pentru Integrare Europeană, iar Gaburici - ministru al Economiei și Infrastructurii.
Voronin l-a vorbit de rău și pe fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care va reveni la cârma Ministerului Justiției.
Potrivit comunistului, Tănase „prezintă un pericol direct pentru independența R. Moldova”, fiindcă toți ar cunoaște „viziunile sale antistatale” și că, fiind la Curtea Constituțională, ar fi îndeplinit „comenzile regimului”, modificând de „zece ori Constituția” în interesul celor de la guvernare.
Cât despre ceilalți patru noi miniștri, Voronin zice că numele lor nu îi spun nimic: „Cine sunt ei, ce experiență au, cu ce sunt mai buni ca alții? O să vedem în curând”.
Liderul PCRM nu crede nici în declarația democraților, potrivit căreia, prin numirile de ieri, s-ar depolitiza Guvernul.
„Ce fel de depolitizare, când e vorba de Leancă? Și Andrian Candu a spus că locul acestuia în Parlament urmează a fi ocupat de un deputat din același grup parlamentar. Sau Tănase - toți știu cât este de politizat”, a conchis Vladimir Voronin.


