theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Марта 2012, 10:54
3 409
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Voronin are un mesaj pentru polițiști

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, transmite un mesaj video polițiștilor, dar și tuturor persoanelor care lucrează în cadrul structurilor de forță. Asta după ce premierul Vlad Filat a dat indicație Ministerului de Interne să asigure ordinea publică pe data de 16 martie, atunci când vor avea loc alegerile prezidențiale în Parlament.

 

Voronin se dezice de informațiile precum că PCRM își propune să încalce legea. Liderul comunist spune că acțiunile de protest programate pentru mâine vor fi pașnice.

„Adresarea este pentru colaboratorii MAI și ai organelor de drept. De când actualul Parlament a decis să aleagă președintele pe 16, se vehiculează că PCRM pregătește atacuri asupra instituțiilor statale. Vă declar vouă, poliției și MAI, că acestea sunt numai zvonuri. Eu personal nu pot să-mi permit așa ceva. Eu am fost ministru la MAI în anii '90. Atunci au fost tare mare greutăți în activitatea miliției. Toți s-au dat într-o parte. Dar eu țin minte cum noi am fost atacați de 15-20 mii de oameni. Atunci eu am ținut sub control situația ca să nu fie vărsare de sânge. Apoi în 2002, când am devenit președinte, am stat 6 luni față în față cu participanții la mitinguri și proteste. Atunci tot n-am dat ordine ca să se facă jertfe omenești. Ultimele evenimente, din 7 aprilie 2009, când zeci de mii de oameni protestau, a fost de fapt o încercare de lovitură de stat. Și atunci președintele Voronin nu a dat ordine care să ducă la vărsare de sânge”, spune Voronin în mesajul său. 

Acesta declară că ar fi o prostie dacă PCRM și-ar permite așa ceva. „Cu care scop să facem așa prostii? Noi vom activa numai în cadrul legii. Noi ne luptăm pentru respectarea Constituției. Noi avem dreptul să protestăm pentru că nu suntem de acord cum este încălcată Constituția. Din acest motiv vom participa la acțiuni de protest. Noi vă asigurăm că la această acțiune vor fi luate toate măsurile pentru ca protestul să aibă loc pașnic, fără încălcări de legislație”, conchide Voronin în mesajul său. 

UNIMEDIA amintește că premierul Vlad Filat a organizat la 13 martie o ședință la Guvern cu șefii organelor de drept. Acesta a subliniat necesitatea mobilizării forțelor de ordine în ziua alegerii președintelui țării. Filat a subliniat necesitatea mobilizării forţelor de ordine şi coordonării eficiente a acţiunilor acestora şi a solicitat conducerii instituţiilor în cauză să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii de drept şi respectarea legii.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована