Voronin are un alt președinte căruia îi plînge pe umăr: Vă rugăm să interveniți!
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a expediat un mesaj președintelui bulgar, Rosen Plevneliev (în imagine), în care îl roagă să intervină “pentru a salva școlile bulgare din Taraclia”. “Vă rugăm să examinați posibilitatea de a contribui la finanțarea activității școlilor bulgare și predării în limba bulgară în zonele cu o populaţie compactă de bulgari de pe teritoriul Republicii Moldova”, scrie Vladimir Voronin.

"În perioada anilor 2001-2009, autoritățile din Moldova au reușit să facă multe lucruri pentru păstrarea, dezvoltarea și libera exprimare a identității etnice, culturale, lingvistice a bulgarilor care locuiesc în Moldova. Astfel, au fost formate grupe bulgare la grădinițe, formate clase bulgare la instituțiile de învățământ localizate în zonele cu o populaţie compactă de bulgari”, îi scrie Voronin lui Plevneliev.
"Din anul 2009 situația a luat o întorsură radicală, iar primul semnal de alarmă a devenit desființarea liceului regional „Kiril şi Metodiu” de pe lângă Universitatea de Stat din Taraclia. Simultan, în cadrul a-azisei optimizări a sistemului educațional preuniversitar, autoritățile din Moldova au decis să scape literalmente de școlile bulgare. În prezent, sub pretextul "optimizării" guvernul Moldovei a refuzat să aloce pentru raionul respectiv 3 milioane lei necesare predării în limba bulgară", se mai conţine în scrisoarea citată.


