Vlad Plahotniuc: Pe 30 noiembrie, bătălia se va da între forțele stabilității și cei care vor haos, extremiștii
Liderul PDM, Vlad Plahotniuc a fost invitat de jurnaliștii prestigiosului ziar Europolitics, să publice o analiză despre viitorul Moldovei.

În analiza sa, Vlad Plahotniuc afirmă că alegerile din 30 noiembrie vor fi decisive pentru viitorul european al Moldovei și că „bătălia se duce între forțele ordinii și stabilității și cei care răspândesc dezordinea și neînțelegerile”.
Liderul democrat consideră că cel mai important lucru pentru Moldova este să rămână o țară a stabilității, inclusiv pentru a putea juca în viitor rolul de susținător al cooperării dintre Uniunea Europeană, Statele Unite și Federația Rusă. „Moldova trebuie să fie capabilă să identifice și să susțină interesele comune ale Rusiei și Uniunii Europene”, a subliniat Vlad Plahotniuc.
În continuarea articolului pentru Europolitics, Vlad Plahotniuc și-a exprimat convingerea că economia Moldovei poate crește în mod semnificativ în anii următori „doar dacă țara va continua să aibă o conducere democratică și un guvern pro-european”. El a menționat și succesul Moldovei pe calea europeană și a dat ca exemplu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în vara acestui an. În opinia lui Vlad Plahotniuc, acest acord (împreună cu stabilirea zonei de liber schimb dintre Moldova și UE) „va trezi interesul investitorilor străini pentru Moldova și va ajuta la creșterea economiei moldovenești”.
Vlad Plahotniuc consideră că investițiile străine sunt absolut necesare pentru economia Moldovei și crede că pe baza lor Moldova va avea o nouă generație încrezătoare în propriile forțe – „generația europeană a Moldovei”.
Liderul democrat a spus că Moldova trebuie să mențină vectorul european fără a cere acum stabilirea unei date de aderare la Uniunea Europeană. El consideră că țara noastră trebuie să se dezvolte „cât mai repede și mai eficient posibil”, iar pe baza acestui lucru aderarea la Uniunea Europeană va deveni „un obiectiv ce poate fi atins”.
Ziarul Europolitics apare de 42 de ani în capitala Europei, Bruxelles, iar cititorii săi sunt profesioniști din mediile economice și politice de pe continent. Ziarul publică în mod regulat articole semnate de lideri politici și de business din Europa.


