theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Февраля 2013, 13:40
653
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Vlad Filat: "O persoană obscură ține RM sub asediu oligarhic"

„Suntem martorii unei campanii de sacrificare a statului, din cauza interesului personal al unei persoane obscure care a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să cumpere o țară”.

„În loc să fiu susținut în demersurile și acțunile mele, am fost obstrucționat și șantajat”, afirmă Vlad Filat.
„În loc să fiu susținut în demersurile și acțunile mele, am fost obstrucționat și șantajat”, afirmă Vlad Filat.

Declarația a fost făcută acum câteva clipe de premierul Vlad Filat.

„Pentru această persoană bunăstarea țării și interesul cetățenilor sunt noțiuni fără sens. Primul element este supunerea totală a unor instituții de drept, care fabrică dosare la comandă și care după trei ani de tăcere au început să apară. Al doilea element este cel mediatic, prin monopolizarea presei, cu scopul de a shimba agenda publică și de a acoperi crime. Scopul este unul: conservarea procesului de integrare europeană la nivel de vorbe”, afirmă Vlad Filat.

Premierul declară că Republica Moldova se află, în acest moment, într-un pericol enorm.

„Aceste acțiuni plasează Republica Moldova în pericol imens de a împiedica integrarea europeană a țării. Asediul structurii oligarhice este gata să țină ostatică o țară întreagă din cauza intereselor personale. Această situația nu poate fi continuată. Nu am crezut niciodată că după trei ani de guvernare voi constata că cel mai mare pericol pentru RM nu vine din afară, dar se află la guvernare”, a menționat premierul.

Totodată, Vlad Filat susține că de când se află la guvernare i-au fost puse multe piedici. „În loc să fiu susținut în demersurile și acțunile mele, am fost obstrucționat și șantajat”, afirmă Vlad Filat.

Premierul a reiterat că Partidul Liberal și Partidul Democrat merg la braț. „În trei ani am avut un singur partid la guvernare. Alte partide au făcut front comun, iar acest lucru îl demonstrează atacurile comune la adresa Guvernului”, spune premierul Filat.

Referitor la vânătoarea din Pădurea Domnească, premierul susține că acest caz a declanșat „un adevărat război politic”.

„Dirijați de instinctul de haită, acești pretinși politicieni nu și-au dat seama că afectează imaginea RM. Ei s-au grăbit să acopere crima de la vânătoare cu o altă crimă. Unii au început să-mi imputeze mie ceea ce au făcut acești lași la vânătoare. Nu eu i-am pus pușca în mână lui Zubco. Ei s-au comportat așa din cauza supunerii unui personaj osbcur, fiind complici de tăinuirea unei crime. Neelucidarea acestui caz atât de grav ar fi fi putut pune cruce pe visul nostru european”, a mai declarat Filat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована