theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Ноября 2012, 15:59
644
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Reșetnicov: "Vizita lui Barroso în Moldova, cheltuieli în vînt și incomodarea cetățenilor"

Vizita președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în Republica Moldova este PR ieftin al Alianței pentru Integrare Europeană, care însă implică cheltuieli în vînt și incomodarea cetățenilor, consideră deputatul Partidului Comuniștilor din Moldova, Artur Reșetnicov.

Este prima dată în istoria Republicii Moldova cînd un preşedinte al Comisiei Europene vine la Chișinău.
Este prima dată în istoria Republicii Moldova cînd un preşedinte al Comisiei Europene vine la Chișinău.

Solicitat de NOI.md, Reșetnicov a declarat că aceleași ”beneficii” le-a avut Republica Moldova în urma vizitelor cancelarului german, Angela Merkel, și a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, transmite NOI.md.

”În statele europene, euro-comisarii merg pe jos sau cu bicicleta, dar la noi s-a anunțat că, din cauza vizitei lui Barroso, practic Chișinăul va fi paralizat pentru două zile. Este o rușine!”, a spus Reșetnicov.

Pe de altă parte, preşedintele fracţiunii parlamentare a PDM, Dumitru Diacov, susține vizita unui demnitar de un asemenea rang reprezintă un semnal că Uniunea Europeană este solidară cu ce face guvernarea actuală. ”Este un semn de încurajare pentru a duce la capăt schimbările și reformele pe care le-a inițiat Alianța pentru Integrare Europeană. Este foarte important să avem un asemenea partener precum Uniunea Europeană și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Beneficiile vor veni mai tîrziu. Mergem într-o direcție clară, iar discuțiile demnitarilor moldoveni cu înaltul oaspete vor mobiliza alianța, opoziția și societatea pentru că Integrarea Europeană este un scop al societății şi nu al guvernării”, a declarat Diacov.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va vizita Republica Moldova în perioada 29-30 noiembrie la invitaţia prim-ministrului Vlad Filat. Pe parcursul vizitei, înaltul demnitar va avea întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, premierul Vlad Filat, spicherul Marian Lupu. De asemenea, demnitarul european va ţine un discurs public, la care vor putea asista și cetăţenii.

Este prima dată în istoria Republicii Moldova cînd un preşedinte al Comisiei Europene vine la Chișinău.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована