Violeta Ivanov a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova
Președinta Comisiei administrație publică, dezvoltarea regională, mediu și schimbări climatice a Parlamentului Republicii Moldova, Violeta Ivanov a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

Oficialele au discutat despre oportunitățile de valorificare și extindere a potențialului de colaborare pe dimensiunea parlamentară bilaterală, inclusiv la nivel de comisii permanente de profil.
În cadrul discuțiilor, Președinta Comisiei parlamentare s-a pronunțat pentru intensificarea cooperării în domeniul reformei administrației publice, dezvoltării regionale, a infrastructurii, modernizării serviciilor publice, protecției mediului și schimbărilor climatice. În context, părțile au făcut un schimb de opinii vizavi de potențialele beneficii pe care le poate aduce Republicii Moldova Acordul de la Paris privind schimbările climatice, ratificat recent de Parlament.
Un subiect aparte al întrevederii l-a constituit problema managementului deșeurilor. Violeta Ivanov a relatat despre rezultatele audierilor publice organizate de Comisia administrație publică, dezvoltarea regională, mediu și schimbări climatice privind implementarea Strategiei de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027, accentuând faptul că situația în domeniul gestionării deșeurilor nu s-a îmbunătățit, iar proiectele ce se implementează în cadrul Strategiei necesită o abordare strategică durabilă integrală și nu una segmentată.
Totodată, deputata Violeta Ivanov i-a mulțumit Ambasadoarei Burgstaller pentru susținerea Suediei a parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru asistența acordată țării noastre prin intermediul Agenţiei suedeze pentru dezvoltare şi cooperare internaţională și în cadrul Strategiei privind asistenţa internaţională de dezvoltare, subliniind în context, că Suedia se numără printre cei mai importanţi parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, care sprijină realizarea reformelor lansate și implementează proiecte în cele mai diverse domenii socioeconomice.
La rândul său, Ambasadoarea Regatului Suediei la Chișinău s-a arătat disponibilă să acorde în limita competenței asistență în promovarea dialogului parlamentar moldo-suedez. La fel, Ambasadoarea Burgstaller s-a referit la pachetele de legi importante adoptate de Parlament în domeniul promovării egalității genurilor și abilitarea femeilor, și a subliniat că eforturile Republicii Moldova în acest sens trebuie încurajate și susținute, inclusiv prin activitatea în cadrul platformei comune de dialog a doamnelor deputate din Parlamentul Republicii Moldova.


